Force Majeure

Ce ne caracterizează, ce spune cel mai bine cine suntem: primul impuls, acțiunea de moment, sau momentele când ai timp să-ți măsori pașii în conformitate cu situația, persoanele implicate, valorile tale? Cam asta este și dilema acestui film, unul foarte bun din punctul meu de vedere.

Cred că aș recomanda în special cuplurilor să vadă împreună Force Majeure și apoi să vadă cât de mult ilustrează sau nu o relație, nu neapărat relația lor. 

Ce are filmul ăsta din plin este esență, nu multă acțiune, nu multe personaje. Totul este destul de restrâns tocmai pentru a da voie dialogurilor, gândurilor, gesturilor să preia controlul. Relațiile prezentate merită din plin toată atenția: relația soț-soție, relația părinte-copil, relația dintre un tip matur și o tinerică, relația unei femei mature cu ea însăși mai presus de toate celelalte din viața ei.

Dar....să le luăm pe rând :)

O familie vine în vacanță la sky, într-un resort din Franța. Ni se aduce la cunoștință de la început că scopul excursiei este ca tatăl copiilor să petreacă mai mult timp cu familia sa și în special cu cei mici.

Ce am observat pe parcursul filmului este că lucrurile delicate nu se discută în familie - chiar și acest plan nu îi fusese adus la cunoștință și soțului. Problemele ies la iveală în discuțiile cu alte persoane, sunt pomenite ca și când ar fi lucruri fără prea multă importanță, lucruri care pot fi subiect de amuzament sau de trecere a timpului, însă nu trec neobservate de persoana către care sunt îndreptate. Acest mod de a nu soluționa problemele de cuplu în cuplu ci în afara lui aș îndrăzni să spun că este propriu muuultor perechi, din păcate.

Filmul dezbate sau gravitează în jurul gestului soțului de a-și abandona familia în fața unui pericol, salvându-se doar pe sine (și telefonul mobil). Cred că va puteți imagina cam ce întrebări ar putea fi în mintea celor din jur în fața acestui gest. 

Foarte fain de urmărit dialogul și poziționarea personajelor în momentul vizitei prietenilor lor, Fanny și Mats, dar și propria discuție a celor doi de dinainte de culcare.

Ce m-a frapat în filmul acesta au fost copiii, mai bine zis relația lor cu părinții și modul în care s-au raportat la aceștia. La început foarte atașați de mamă, le era greu sau puțin nenatural să fie ținuți de mână sau dojeniți de tată. Ulterior, copiii resimt foarte mult probleme părinților și încep să se teamă de un posibil divorț. Mi s-a părut uimitor cum în mintea lor exista bine conturată asocierea ceartă-divorț, deci subiectul nu le era străin. Solidaritatea față de tată, atunci când acesta cade în postura de victimă nu este neapărat pentru el, ci pentru păstrarea relației părinților.

Mi-a plăcut dialogul în antiteză dintre cele două femei, ambele căsătorite și cu copii, însă cu percepții total opuse asupra vieții și căsătoriei: Ebba cea dedicată familiei, care își face vacanțele doar cu familia și are principii solide și tipa libertină al cărei scop în vacanță este să se simtă bine și să uite de rolurile sale de mamă și soție, tocmai pentru a se reîntoarce la ai săi cu bateriile încărcate.

N-am înțeles foarte bine dacă gestul de a o "recupera" pe Ebba și de a o purta pe brațe în condițiile în care 3 secunde mai încolo ea a plecat pe picioarele sale, a fost făcut pentru copii, pentru reabilitarea imaginii de salvator al tatălui - sau măcar capacității de salvator sau a fost făcut pentru Ebba, să încerce să își recupereze la rându-i această imagine a soțului.

De asemenea, îmi pare că regizorul a dorit să îl răzbune într-un fel pe Tomas la finalul filmului, când Ebba îi cere șoferului care conduce nebunește să oprească și sa o lase să coboare. De această dată ea e cea care coboară fără copii, îngrozită de-a dreptul de ideea că ar putea păți ceva (deși, fără să fiu părtinitoare, aș spune că a făcut asta pentru siguranța tuturor pasagerilor, nu doar a sa). Oricum ar fi, acest gest l-a făcut pe Tomas mai încrezător și i-a pus pe față un surâs care s-ar fi putut traduce cu: aha, deci și tu ai temerile tale și reacționezi vulcanic în situații de panică, deci nu sunt singurul, deci cred că am fost iertat.

Vă las să îl descoperiți, credeți-mă că n-am zis tot. :) Ce vă mai spun este că Force Majeure este propunerea Suediei la Oscar, pentru cel mai bun film străin. Dacă s-ar fi aflat printre nominalizați, aș fi fost în dilemă, întrucât și Ida și Tangerines mi-au plăcut mult.

Spor la vizionat și gustat filme!

Ana