Festivalul Les Films de Cannes a Bucarest

Tocmai ce s-a încheiat festivalul meu preferat de film, Filmele de la Cannes la București. Îmi place foarte mult acest festival pentru că mi se pare că de la an la an devine din ce în ce mai mare, mai popular și mai populat (biletele s-au dat foarte repede) iar anul acesta a avut o selecție destul de largă de filme românești. Mai multe detalii despre festival, program etc. puteti găsi aici.

Așadar, vă prezint mai jos câteva impresii de la proiecțiile la care am fost și o să închei cu ce aș fi vrut să văd dar nu am reușit. Atenție, ce urmează mai jos poate conține spoilere! 🙂

Să încep cu începutul și anume filmul care a deschis festivalul,  Everybody knows, al lui Asghar Farhadi, un regizor iranian, minunat din punctul meu de vedere, de la care am mai văzut câteva filme de-a lungul timpului, filme pe care vi le recomand cu foarte mare căldură în cazul în care nu le-ați văzut deja: A separation - a câștigat Oscarul în 2012 pentru cel mai bun film străin - este excelent! About Elly, The past și The Salesman foarte bune, cu povești foarte bine scrise, profunde, complexe, cu multă substanță și substrat, cu acțiuni plasate în diferite medii: culturale, religioase, familiale etc.

Everybody knows a avut suspansul tipic al filmelor lui Asghar Farhadi, trecerea lentă a timpului dar nu fără a surprinde detalii care să întregească povestea ce se conturează ușor-ușor în mintea privitorului. Regizorul aduce în prim plan - ca în toate filmele sale - detalii specifice culturii în care se desfășoară acțiunea filmului (spaniole de această dată) și bineînțeles, așa cum am văzut cam în toate filmele sale, ideea de familie, de fiecare dată altfel, de fiecare dată cu alte probleme și situații dar care e prezentată așa cum e, fără perdea și ascunzișuri. Să nu mai zic de Penelope Cruz și Javier Bardem care aduc plus valoare filmului și au o interpretare de excepție.


Un alt film care mi-a plăcut foarte mult a fost Burning, al lui Chang-dong Lee (după o nuvelă a lui Murakami 💚). Un thriller psihologic din punctul meu de vedere care te ține cu sufletul la gură, în care personajele sunt frumos construite, puse în evidență prin antiteză cu celelalte personaje cu care interacționează, în care prietenia, iubirea, idealurile, sacrificiile, justițiarismul își lasă loc pe scenă rând pe rând și transformă filmul într-o piesă cu mai multe acte în care abia aștepți să vezi ce urmează. Filmul are două ore și jumătate însă nu le-am simțit deloc. Chiar e bine construit, închegat, crește frumos și menține privitorul în priză.


Închei cu un regizor aflat în topul preferințelor mele cinematografice dar care de data asta nu mi s-a mai părut atât de "wow". Unul dintre motive este că deja îi recunosc tiparele și aș fi vrut să mă surprindă (cum de exemplu reușește de fiecare dată Asghar Farhadi). Este vorba despre regizorul japonez Hirokazu Koreeda, ale cărui teme principale sunt copiii și familia în general (sau mai degrabă lipsa ei). Filmul este Shoplifters și e un film foarte frumos construit, ca o poveste, presărată cu dileme morale dar care nu știrbesc neapărat firul poveștii, cu normalitate, sărăcie, lupta pentru supraviețuire, vise, dezamăgiri și viață de familie (sau ce ar putea fi o familie). Filmul e de văzut, dar dacă ar fi să vă recomand din toată inima filme regizate de Koreeda acestea ar fi: Like father, like son (aflat în top 3 filme preferate), chiar e must see,  I wish - absolut delicios! Nobody knows - heartbreaking însă vi-l recomand din suflet!  - de fapt cred că merită să fac o postare separată despre filmele asiatice, am multe să vă recomand și cam toate sunt masterpieces!

Vă las mai jos câteva filme pe care aș fi vrut să le văd însă n-am reușit, poate vă inspir sau mă inspirați, poate le-ați văzut și îmi spuneți cum sunt 😉
Deci, încep cu 3 filme românești: Lemonade al Ioanei Uricaru, apoi Distanta dintre mine si mine al Monei Nicoară (am văzut în primăvară un fragment și mi se pare fabulos filmul, din martie intră în cinematografe, abia aștept să îl văd!) și Touch me not al Adinei Pintilie și închei cu Roma.

Până data viitoare, spor la vizionat și gustat filme!
Ana