Mandariinid


Mandarine sau filmul despre omenie, compasiune, iertare. Este și despre război, sau așa cum zice unul dintre personaje -  este războiul citricelor deoarece bătăliile se duc pentru pământul pe care cresc mandarinele lui.

Ivo confecționează cutii de lemn pentru mandarine, iar Marcus, vecinul său, le culege. Este război însă asta nu înseamnă că mandarinele nu mai cresc sau că nu trebuie culese.

În timpul războiului soldații nu mai sunt oameni, nu mai raționează și cu atât mai puțin nu pot fi convinși sau impresionați. Ivo este un bătrân singuratic și trist, rămas printre puținii oameni care nu au părăsit satul pentru a se întoarce în țara sa, Estonia. Nu poate spune ce îl reține în a-și părăsi satul însă pe final aflăm sau măcar intuim ce anume nu îi dă voie să plece – vă las să descoperiți.

În urma unui schimb de focuri între soldații georgieni și cei abhazi, ce are loc în apropierea casei lui Ivo, supraviețuiesc doi soldați din tabere adverse de care Ivo împreună cu Marcus au grijă. Primul instinct al celor doi soldați este de ură, de încercare de a-l face pe celălalt să dispară. Este uimitor cât de puternic și în același timp revoltător este impactul de a vedea această ură dezlănțuită în afara frontului, într-o casă liniștită. Pare atât de ireal dar în același timp, dacă aceeași secvență s-ar întâmpla pe front, în acorduri de focuri de armă, nu mi s-ar mai fi părut atât de puternică.

Încrâncenarea scade în intensitate o dată cu vindecarea celor doi și reumanizarea lor. Frumoase și amuzante pe alocuri schimburile de replici referitoare la națiile celor doi, precum și semnul suprem de împăcare: nicio nație nu condamnă religia altor nații, ci respectă toate manifestarile religioase.

Ca în fiecare film care prezintă oarecum războiul (sau acțiunea se petrece în timpul războiului), există situații în care moartea e privită cu atâta normalitate încât primul gând după ce se constată moartea cuiva este că a fost distrus gardul și nu că niște oameni și-au pierdut viața. Asistentul social din mine nu poate trece peste faptul că din păcate, din ce în ce mai des alte lucruri au prioritate decât o viață de om…

Ivo este un personaj deosebit, este bun de la început până la sfârșit și este agent al schimbării pentru cei din jurul lui. Mi-a plăcut mult jocul actorului și exemplul de bunătate pe care îl oferă.
Toată atmosfera filmului este și mai mult evidențiată de coloana sonoră care mi-a plăcut foarte mult și care îi dă filmului și mai multă substanță la nivel emoționa.

Și by the way, Tangerines (Mandariinid) este propunerea Estoniei la Oscar.

Spor la vizionat și gustat filme!
Ana

P.S.: recenzia o puteți găsi și aici

Comentarii