În perioada 24-30 octombrie 2014, filmele de la Cannes sunt prezente la București, la Cinema Studio, Patria și Elvira Popescu. Biletele s-au epuizat repejor, mai ales la proiecțiile în premieră și la cele cu distincții.
Astăzi o să vă povestesc din nou de Nury Bilge Ceylan, de data aceasta în poziția de câștigător al Palm D’or 2014.
Winter sleep, un film ca o piesă de teatru – de 196 de minute – prezintă în stilul propriu al regizorului, caractere umane deconspirate în dialoguri profunde, lungi, pe alocuri tăioase și încărcate de reprosuri.
Totul este autentic, i se poate întâmpla oricui, oricând orice din ce vedem în film. Personajul principal, un fost actor, actual scriitor și columnist pentru o revistă locală, este un om cameleonic, își adaptează discursul în funcție de persoanele cu care intră în contact, dorește să se facă plăcut, să impresioneze prin modul de a gândi, prin felul de a fi și a se comporta, însă reușește să îndepărteze pe toată lumea prin inconsecvența și prefăcătoria sa – nedeconspirate până la sfârșit însă cumva sugerate, din punctul meu de vedere, de-a lungul filmului.
Apropo de caracterul cameleonic, mi-a plăcut foarte mult că cele mai multe scene îl înfățișează la biroul său de scriitor, încadrat de numeroase măști, atârnate de perete. De asemenea, 2 dialoguri cheie cu femeile cu care locuiește și-și împarte viața – soția și sora sa, le infățisează pe acestea în perspectivă dublă: sora e dublată de un tablou care înfățisează un portret de femeie aflat în aceeași poziție cu ea, iar soția este dublată de oglinda în dreptul căreia se așază.
Întrebarea la care tot încearcă să găsească răspuns sora sa: “ce s-ar întâmpla dacă nu ne-am opune răului?” stârnește o întreagă polemică, fiecare referindu-se la experiențele proprii și încercând să aibă dreptate și în funcție de ipostaza în care a fost, de persoană care a făcut rău sau a fost supusă răului, să găsească scuze. Din nou, avem de-a face cu personaje foarte reale, care se comportă natural și care creează un efect de oglindă asupra publicului privitor.
Aydin ar vrea să fie privit ca un erou, ca un bărbat salvator care are răspunsurile la el și este atotcunoscător. Doar că este desființat mai întâi ca profesionist de către sora sa, care îi pune la îndoială talentul actoricesc și priceperea de a scrie, iar mai apoi ca om și ca soț de către Nihal, soția sa, mult mai tânără decât el și pe care la rândul său dorește să o anihileze ca om capabil de a se implica în proiecte sociale.
Ce-i drept, nu mi s-a părut că până la sfârșit i s-a confirmat vreunui personaj calitatea umană sau profesională, capacitatea de a duce la bun sfârșit un obiectiv, părând mai degrabă genul de personaje care își pun întrebări de tipul “ce ar fi fost dacă”, fără să transforme acel „dacă” în realitate.
Nu știm dacă absența Neclei, sora lui Aydin, din ultima parte a filmului se datorează faptului că a renunțat la a-și pune întrebări și a trecut la fapte – adică să-i mai acorde o șansă fostului soț (un alcoolic care ar ști să profite de această șansă și s-ar schimba pentru simplul fapt că ea ar răspunde răului cu bunătate) sau pur și simplu s-a retras încercând să găsească alte întrebări despre sensul vieții.
Nu știm dacă gestul umanitar pe care îl face Nihal, de a da o sumă de bani unei familii cu probleme financiare - gest eșuat de altfel deoarece capul familiei aruncă banii în foc – o zguduie la nivel de încredere în faptul că este un om bun, că are abilitățile necesare de a-i ajuta pe ceilalți. Este marcată de gest iar neîncrederea cu care este tratată o afectează vizibil.
Nu știm nici dacă reîntoarcerea lui Aydin de la sfârșitul filmului înseamnă că s-a schimbat, așa cum afirmă, că îi pasă de cei din jur, că își iubește soția sau că este capabil să vadă dincolo de persoana sa Ce este certitudine este faptul că începe să scrie ceea ce trebuia să înceapă demult: Istoria teatrului turc.
Cred că Winter sleep este un film care se adresează celor obișnuiți cu stilul lui Ceylan, este un film mai mult filosofic și care aș putea spune, ar putea fi greu de digerat și din cauza celor peste 3 ore pe care le presupune vizionarea lui.
Este totuși din categoria “altceva” și eu spun că din când în când, avem nevoie de “altceva”.
Până data viitoare, spor la vizionat și gustat filme!
Ana
P.S.: recenzia o puteți găsi și aici
Comentarii
Trimiteți un comentariu