In lumea lui Nuri Bilge Ceylan

Imi plac filmele pătrunzătoare, filmele care te pun pe gânduri după principiul nu doresc soluții de ținut minte, ci probleme de rezolvat. Atfel, prefer ca un film să nu vină cu soluții, ci să ofere o perspectivă care poate fi interpretată diferit de fiecare în parte în acord cu stilul său și experiențele trăite.


Astăzi o să povestesc puțin despre două filme ale lui Nuri Belig Ceylan, un regizor turc: Three monkeys (2008) și Distant (2002). De menționat este ca acest regizor a câștigat anul acesta Palm D’Or cu filmul Winter Sleep, pe care sper să-l văd curând.

Filmele abordează tematica banilor în principal, în Three monkeys urmărind parcursul unei familii care își vinde liniștea și stabilitatea în schimbul perspectivei unui trai mai bun iar în Distant urmărind încercarea a doi veri de a-și afla rostul, unul pe cel profesional, celălalt, pe cel emoțional.

Cu niște cadre ca o înșiruire de fotografii pe care le poți savura pe îndelete, cu o curgere a timpului înceată, cu laitmotivul trenului și zgomotului său specific, filmele lui Nuri Belig Ceylan sunt cu adevărat artistice. Personajele sunt foarte serioase, chiar triste aș putea spune, nu zâmbesc, nu fac gesturi ample însă poți dintr-o singură privire, dintr-un zâmbet sau expresie a feței să înțelegi mai mult decât ar spune o poveste întreagă. Momentele de introspecție ale personajelor sunt mereu însoțite de un zgomot de fundal – televizor, trafic, valuri - fie că sunt surse de inspirație, fie că sunt călăuzitoare în deciziile pe care le iau.

În Three Monkeys banii degradează relațiile, degradează valorile și schimbă oamenii. Aceștia devin din victime călăi, din oameni normali criminali, dar toate au ca motivație un scop mai mult sau mai puțin nobil: bunăstarea cuiva, încercarea de depășire a condiției. Sub masca unui fals “îmi pasă” se produce sacrificarea libertății, a stabilității familiale și se accentuează alinerarea de sine, de familie, de tot ce a produs sacrificiul la început. Intervine absurdul.


 În Distant nu aflăm foarte multe de la personaje, dialogurile sunt destul de reduse, din conviețuirea celor doi sesizăm indecizia, durerea, melancolia, frica de eșec, dorințe fizice nesatisfăcute dar toate acestea nu ne sunt nici confirmate, nici infirmate până la sfârșit. De fapt tot parcursul personajelor pare că are tendință de vindecare, de aflare de răspunsuri și stabilizare emoțională pentru Mahmut și maturizare pentru Yusuf. Fiecare își trăiește zbuciumul interior departe de celălalt, nemărturisit și ascuns, afișând o normalitate prefăcută. 

Muzica, elementele naționalismului turc, rugăciunea la moschee, băutul ceaiului sunt strecurate pe ici-pe colo și întregesc  tabloul societății turcești prezentate de Nuri Belig Ceylan.

Filmele lui Nuri Belig Ceylan trag un semnal de alarmă asupra consecințelor fricii de comunicare, efectele înstrăinării de sine și de ceilalți și ne oferă motive să prioritizăm valorile nonpecuniare deasupra celor pecuniare.

Ce să vă spun....spor la vizionat și gustat filme bune!


Cu drag,

Ana:)


P.S.: recenzia o puteți găsi și aici


Comentarii