M-am gândit că cea mai bună urare de an nou pe care o pot face este de a vă face cunoscute câteva filme rusești, pline de învățăminte și acele "aham" moments pe care le caut mereu în filmele pe care le "degust" 😊.
Fără prea multe introduceri, o să vă povestesc despre câteva filme rusești ale aceluiași regizor, Andrey Zvyagintsev - nu le-am căutat să fie de același regizor, așa s-a nimerit.
Elementul comun al filmelor despre care o să vă povestesc este suprinderea excelentă a modului în care oamenii se comportă, reacționeză, simt și sunt în realitate, în funcție de diferiții stimuli exteriori: bani, familie, probleme cotidiene sau ce țin de contextul social sau politic. Sunt excelente pentru că ne invită subtil la introspecție.
O să încep cu cel datorită căruia m-am hotărât să scriu acest post și anume Loveless. Suntem la început de an, moment în care e recomandat să avem o privire generală sau mai amănunțită - cum vrea fiecare - asupra anului tocmai încheiat și asupra celui care tocmai a început.
Printre dorințele omenirii este aceea a fericirii, împlinirii, a găsirii sensului vieții și existenței. Loveless este un film care dezvăluie atât de multe despre această fugă după fericire și împlinire și în care putem foarte clar observa că fugind după ceva care nu are formă, definiție exactă și conținut clar, pierdem tot ce e palpabil și chiar pe noi înșine.
Regizorul a creat excelent cadrul pentru a surprinde tristețea, nefericirea și a lăsa loc pentru fiecare de a-și extrage concluziile. Filmul este lipsit de culoare, totul este gri și închis, la fel ca sufletul personajelor principale, un cuplu în proces de divorț, prea preocupat să își refacă rapid viața după încheierea socotelilor, decât să se preocupe de fiul lor de 12 ani.
Totul este super rece în acest film și cadrele sunt create în așa fel încât îți dau sentimentul că ceva nu e în regulă sau că urmează să se întâmple ceva rău. Coloana sonoră completează perfect și te introduce în toate stările personajelor sau situației. Pe lângă faptul că este iarnă, toate personajele sunt extrem de reci, cu replici tăioase și lipsite de empatie. O problemă care ar fi destabilizat emoțional orice părinte este privită de fapt ca pe o ușurare, ca pe o grijă în minus în calea atingerii fericirii.
Ce înseamnă fericirea pentru personajele noastre? Toate personajele sunt interesate de aparențe, de cum să dea bine, de cum pot atinge "fericirea", dar nu se sinchisesc să caute un răspuns în interiorul lor ci pe rețelele de socializare, la televizor etc. Fug la orice semn de dificultate sau luptă, se consolează cu ideea că au făcut tot ce au putut însă de fapt nici nu au încercat.
Cadrele lungi, close-up-urile, peisajele, dialogurile dintre personaje sunt genial construite să susțină golirea de sentimente a personajelor și înlocuirea acestora cu niște iluzii fără bază sau consistență.
Nu vreau să intru foarte mult în ceea ce se întâmplă efectiv în film, vă las să descoperiți, ce vreau să punctez este ce am luat cu mine după ce am văzut Loveless și anume câteva întrebări: ce înseamnă fericirea? care este participarea mea în relațiile cu cei din jurul meu?
Nu părăsim registrul introspecției, ci plusăm cu un alt film care mi-a plăcut super mult iar atunci când l-am văzut m-a impresionat mult pentru că fusese diferit de tot ce văzusem. De fapt cred că Elena a fost primul film rusesc pe care l-am văzut și care mi-a stârnit curiozitatea. Despre el vă spun că banii și iubirea de mamă sunt o combinație cu rezultate dezastruoase, că atunci când nu există valori după care să te ghidezi, nicio acțiune nu ți se pare prea deplasată.
Închei cu încă trei recomandări, The return, The Banishment și Leviathan (a câștigat Globul de Aur la categoria "Cel mai bun film străin") și până data viitoare vă doresc spor la vizionat și gustat filme!
Ana
Comentarii
Trimiteți un comentariu