Razredni Sovraznik (Class Enemy)



Festivalul de Film European mi-a adus în vedere multe titluri, care mai de care mai atrăgătoare și cu multe premii în palmares. Am văzut câteva dintre ele, probabil că voi scrie despre cele care mi-au atras atenția. Am simțit impulsul să scriu despre acesta de la primele minute prin comparație cu ce am mai văzut din această categorie, a filmelor care surprind clase de elevi, dinamica acestora și evoluția lor. 

M-am gândit ințial că am vazut cam tot ce se putea vedea din această categorie, de la Dangerous Minds la Detachment, Speak , Freedom Writers, Entre les mures, Monsieur Lazhar și probabil încă vreo 2-3 în genul primului.

Dar Razredni Sovraznik mi-a demonstrat că nu e așa.

Cel mai probabil a avut un impact atât de puternic asupra mea pentru că am văzut extraordinar de multe asemănări între sistemul sloven prezentat în film și sistemul educațional de la noi: aceleași clișee, aceleași orgolii de "școli cu pretenții" sau care au un "statut" de apărat, aceeași reducere la tăcere a tuturor participanților la actul educațional din cauza "conveniențelor", fricii de a nu se afla, de a nu fi puși într-o lumină proastă, de a ascunde sub preș tot ce pare nefiresc, nelalocul lui, iese din "rând". 

Filmul mi s-a părut dincolo de caracterizarea unui sistem educațional defect, o caricatură a societății și a valorilor după care se ghidează, în care cei care dețin puterea într-un fel sau altul se folosesc de ea pentru a manipula, a decide, a-i juca pe ceilalți pe degete după cum vor.

Sinuciderea unei colege de clasă îi determină pe colegii săi să se răzvrătească, în special împotriva noului diriginte, considerat de câțiva autorul moral al faptei. Filmul ne poartă dinspre atitudinea "nu putem lăsa acest sistem să ne omoare", spre "oare nu suntem și noi într-un fel sau altul responsabili de moartea Sabinei?" la "gestul Sabinei e unul egoist și atâta timp cât ei nu i-a păsat de ce lasă în urmă, de ce să mă sinchisesc". Toate aceste perspective se schimbă sub influența directă a profesorilor, care sub masca "ne pasă de copii", "ne adaptăm vremurilor, elevilor, situațiilor", suntem mult mai dispuși să îi înțelegem, să îi acceptăm ca parteneri, să le respectăm opiniile și să ținem cont de ele, manipulează și se folosesc de informații pe care le știu, de încrederea pe care elevii o au în ei, pentru a întoarce situația în favoarea "TUTUROR", acest TUTUROR atât de prezent și atât de impersonal, încât de fapt nu prea știm la cine face referire.

Filmul a trezit niște întrebări atât despre anihilarea gândirii libere a elevilor dar și despre reducerea la tăcere/marginalizarea profesorilor care își doresc să își facă treaba bine.

Cumva, legat de ideea asta, mi-au rămas întipărite în minte 2 imagini: una în care ușa clasei este filmată dinspre scara elevilor și una în care acceași ușă este filmată din unghiul opus, de unde vin profesorii. Ușa respectivă, pe care intră atât elevii, cât și profesorii, ascunde în spatele ei atât de multe gânduri, atât de multe idei, atât de multă energie, însă cât din tot ceea ce se întâmplă în spatele acelei uși este autentic, pur și cât este învățat, bazat pe faptul că așa trebuie, că așa se face și nu discutăm/nu ne abatem/nu ne oprim indiferent de ce anume intervine.

Ar fi potrivit să mă opresc aici, înainte de a mă pierde într-o polemică privind educația și calitatea educației în țara noastă.

Până data viitoare, spor la vizionat și gustat filme! :)
Ana   

Comentarii