L-am văzut printre nominalizările din categoria "Best Foreign Film" a Oscarurilor de anul acesta. Și cum eu vânez tot ce înseamnă filme străine de Hollywood, l-am reținut. Mă bucur mult că l-am văzut, e un film în care umorul, absurdul, superficialitatea oamenilor, impulsivitatea, instinctele, toate la un loc creează un mix bun al vieții în deplinătatea și simplitatea sa. După ce văd filme ca acesta îmi dau seama că viața e intr-adevăr simplă, că oamenii se pricep extraordinar de bine să o complice, să îi aducă tot felul de "îmbunătățiri" ca mai apoi să se plângă de ele.
Filmul Wild tales e construit din 6 povești diferite dar atât de actuale societății noastre încât te întrebi dacă nu cumva e povestea ta, a vecinului, a prietenului, a colegului. Urmărind filmul, mă întrebam de ce nu suntem în stare să reperăm absurdul unei situații în timp ce aceasta se desfășoară, ci doar după, privind și analizând retrospectiv acea situație.
Sub deviza "oricine iși poate pierde cumpătul" cele 6 povești descriu situații dintre cele mai diverse în care oameni ca mine, ca tine și ca oricare alții, indiferent de contextul social și geo-politic în care trăiesc, își pierd într-o formă sau alta cumpătul, sau recurg la metode extreme de a "rezolva" o situație.
Din cele 6 povești, 3 mi-au plăcut la nebunie și 3 doar mi-au plăcut.
Dacă vi se pare deplasat că se poate ajunge de la un conflict minor - a nu permite cuiva să te depășească pe autostradă - la omor în cel mai absurd mod - trebuie să vedeți filmul și veți înțelege că de fapt totul are o logică :).
Dacă v-ați revoltat pe statul nostru român măcar o dată pentru o nedreptate ca v-a fost făcută și din care au degenerat tot felul de necazuri, uitați-vă să învățați tehnici de răzbunare.
Filmul Wild tales e construit din 6 povești diferite dar atât de actuale societății noastre încât te întrebi dacă nu cumva e povestea ta, a vecinului, a prietenului, a colegului. Urmărind filmul, mă întrebam de ce nu suntem în stare să reperăm absurdul unei situații în timp ce aceasta se desfășoară, ci doar după, privind și analizând retrospectiv acea situație.
Sub deviza "oricine iși poate pierde cumpătul" cele 6 povești descriu situații dintre cele mai diverse în care oameni ca mine, ca tine și ca oricare alții, indiferent de contextul social și geo-politic în care trăiesc, își pierd într-o formă sau alta cumpătul, sau recurg la metode extreme de a "rezolva" o situație.
Din cele 6 povești, 3 mi-au plăcut la nebunie și 3 doar mi-au plăcut.
Dacă vi se pare deplasat că se poate ajunge de la un conflict minor - a nu permite cuiva să te depășească pe autostradă - la omor în cel mai absurd mod - trebuie să vedeți filmul și veți înțelege că de fapt totul are o logică :).
Dacă v-ați revoltat pe statul nostru român măcar o dată pentru o nedreptate ca v-a fost făcută și din care au degenerat tot felul de necazuri, uitați-vă să învățați tehnici de răzbunare.
Dacă vi s-a părut vreodată că femeile sunt nebune de legat, nu vi s-a părut! :) Nici cu bărbații nu mi-e rușine, însă tocmai această combinație face genială ultima poveste a filmului.
Vreau să menționez o scenă care mi s-a părut foarte fain filmată și cu un impact destul de mare, atât vizual, cât și ca trăire: e vorba despre o scenă din ultima poveste a filmului, în care mirii ies pe rând pe o ușă, camera de filmat fiind atașată pe ușa transparentă. E ca și când ușa ar fi parte/complice la toate trăirile oamenilor care o ating și le transmite privitorului în formă brută și reală, ca și când ar fi acolo, aproape de personaj. M-am gândit apoi serios prin cât de multe trece o ușă și cum ar putea să descrie oamenii după modul în care o deschid, ating, împing, trântesc sau evită contactul.
Scena asta mi-a dat aproape același sentiment ca scena din Mommy, când Steve deschide cadrul ca o declarație de libertate și îi putem vedea expresia feței foarte de aproape, tocmai pentru a fi părtași și a-i înțelege mai bine trăirile.
Va recomand cu drag filmul acesta, sper să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut mie!
Spor la vizionat și gustat filme!
Ana
Vreau să menționez o scenă care mi s-a părut foarte fain filmată și cu un impact destul de mare, atât vizual, cât și ca trăire: e vorba despre o scenă din ultima poveste a filmului, în care mirii ies pe rând pe o ușă, camera de filmat fiind atașată pe ușa transparentă. E ca și când ușa ar fi parte/complice la toate trăirile oamenilor care o ating și le transmite privitorului în formă brută și reală, ca și când ar fi acolo, aproape de personaj. M-am gândit apoi serios prin cât de multe trece o ușă și cum ar putea să descrie oamenii după modul în care o deschid, ating, împing, trântesc sau evită contactul.
Scena asta mi-a dat aproape același sentiment ca scena din Mommy, când Steve deschide cadrul ca o declarație de libertate și îi putem vedea expresia feței foarte de aproape, tocmai pentru a fi părtași și a-i înțelege mai bine trăirile.
Va recomand cu drag filmul acesta, sper să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut mie!
Spor la vizionat și gustat filme!
Ana
Comentarii
Trimiteți un comentariu